Acasă / EVENIMENT / Şi-a bătut familia şi a stat doar o noapte în arest

Şi-a bătut familia şi a stat doar o noapte în arest

Şi-a bătut familia
După cum am relatat recent, polițiștii din cadrul Secției Rurale Albeștii de Argeș au fost sesizați că un bărbat din Valea Iașului şi-ar fi agresat familia. Acesta este Gabriel D., în vârstă de 48 de ani, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta şi-a bătut nevasta şi s-a manifestat violent față de mama de 78 de ani care ar fi intervenit pentru aplanarea stării conflictuale, dar și de fiica sa în vârstă de 11 ani.
După evaluarea situației, oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care celui în cauză i s-a impus părăsirea locuinței, precum și interdicția de a se apropa la mai puțin de 100 de metri față de victime, locuința acestora sau locul de muncă al soției, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie sub forma lovirilor sau altor violențe.
Ulterior, bărbatul s-a dus din nou acasă, din cercetări stabilindu-se că şi-a lovit din nou soția sa și ar fi amenințat-o. În cauză a fost deschis un nou dosar penal de data asta şi pentru infracțiunea de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, iar agresorul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. După o noapte petrecută în arest a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive şi a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Vă reamintim că victimelor, care nu au dorit să fie chemat un echipaj medical care să le acorde îngrijiri, li s-a adus la cunoștință că trebuie să depună certificat medico-legal din care să rezulte traumatismele suferite şi numărul de zile pentru îngrijiri medicale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 59 de misiuni

În perioada 14.05.2024, ora 08:00 – 15.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 59 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar