Acasă / EVENIMENT / Şi amendaţi, şi cu dosare penale

Şi amendaţi, şi cu dosare penale

În jurul orei 22.30 a nopţii de miercuri spre joi, polițiștii Secției de Rurale Leordeni au depistat un tânăr din Bogați, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu având dreptul de a conduce suspendat. Este vorba despre Gabriel C., de 20 de ani, care s-a ales cu dosar de cercetare penbală.

controale-rutiera-arges (1)
De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea restricțiilor privind deplasarea în intervalul orar 22 – 5.
În aceeaşi noapte, polițiștii Secției Rurale Lunca Corbului l-au depistat pe Mihai V., 28 de ani, din Bogați, care conducea un moped neînmatriculat fără a poseda permis de conducere. De asemenea, în urma verificării cu etiolotestul a rezultat că împricinatul era băut şi avea o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi refuz de recoltare probe.
Totodată, şi acesta a fost amendat cu 500 de lei pentru nerespectarea restricțiilor privind deplasarea pe timp de noapte.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

În contextul minivacanței de 1 Mai și având în vedere preconizarea unui număr mare de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar