Acasă / EVENIMENT / Slovaci răniţi la Drăganu

Slovaci răniţi la Drăganu

Sâmbătă după-amiază, un autoturism a ieşit în afara părţii carosabile şi două persoane, dintre care una încarcerată, au fost rănite. Evenimentul a avut loc la Drăganu, lângă un han din localitate. Au intervenit o autospecială, echipajul de descarcerare, ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi o altă ambulanţă a serviciului judeţean. Din primele date a rezultat că Stefan K., de 64 de ani, din Slovacia, conducea un autoturism pe DN 7 din direcţia Râmnicu Vâlcea către Piteşti. Pe fondul oboselii acumulate, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a căzut cu maşina de la aproximativ 5-6 m înălţime într-un canal colector al apelor pluviale. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului, dar şi a soţiei sale, Emilia, de 63 de ani, pasageră pe locul din dreapta faţă, care suferise un traumatism cranio-cerebral minor şi unul toraco-abdominal. Ambele victime au fost transportate la spital şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat în comuna Negrași

Autoturism răsturnat în comuna Negrași

  În această după-amiază un accident rutier s-a produs în comuna Negrași, unde un autoturism ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar