Acasă / EVENIMENT / Noapte albă pentru salvamontiştii argeşeni

Noapte albă pentru salvamontiştii argeşeni

TuristiAjutatiSalvamont02

Sâmbătă noapte şi duminica dimineaţă, salvamontiştii din Argeş au avut mult de lucru. Mai întâi, împreună cu colegii din Sibiu, au coborât de la Lacul Capra un turist de 36 de ani, din Timişoara, care se accidentase la un picior. Bărbatul, alături de doi prieteni, cobora de pe vârful Moldoveanu. La un moment dat, a călcat greşit şi glezna i s-a umflat (din cauza unei fracturi, se pare). Salvatorii montani l-au coborât cu targa până la Bâlea Lac. Intervenţia a durat mai bine de o oră. Imediat după ce l-au dus pe bărbat în siguranţă la cabană, salvamontiştii au plecat într-o nouă misiune. Era în jurul orei 21.15 când Dispeceratul Naţional Salvamont i-a anunţat că trei turişti au plecat de la cabana Capra spre Muşetica şi nu mai pot înaninta. După vreo trei ore, aceştia au fost găsiţi în zona vârfului Piscu Negru. Plecaseră pe un traseu nemarcat pe la ora 8 dimineaţa şi au mers până în jurul orei 21, când epuizarea fizică şi-a spus cuvântul. Toţi au fost coborâţi în siguranţă.

Iar duminica  dimineaţă un bărbat a sunat la 112 anunţând că soţia sa căzuse spre lacul Vidraru. Incidentul a avut loc în zona Cumpăna, unde familia respectivă venise cu maşina. La un moment dat, bărbatul a tras pe dreapta, iar femeia s-a apropiat periculos de mult de marginea drumului. A fost suficientă o clipă de neatenţie şi a alunecat în gol. Din fericire s-a oprit din rostogolire înainte a ajunge în apele lacului Vidraru. Recuprată de salvamontişti, femeia, care suferise doar câteva julituri şi vânătăi, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD şi a refuzat transportul la spital. Ţinând cont de cele întâmplate, salvatorii montani fac din nou apel la turişti să nu se aventureze pe trasee necunoscute, să fie echipaţi corespunzător, să-şi dozeze eforturile şi să estimeze cât mai corect timpul de deplasare, aşa încât să nu-i apuce noaptea pe munte.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minor plecat voluntar de la domiciliu (2)

Minor plecat voluntar de la domiciliu

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni desfășoară cercetări, în urma sesizării referitoare la plecarea voluntară ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar