Continuând verificările într-un dosar penal deschis în prima săptămână a lunii trecute, judiciarişti ai Compartimentului Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti l-au identificat pe Robert C., de 26 de ani, din Piteşti, bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare. Din primele date anchetatorii au stabilit că, în seara de 6 decembrie 2017, cel în cauză apelase la serviciile unei societăţi de taxi. După ce şoferul a efectuat cursa, odată ajuns la destinaţie clientul l-a atacat pe şofer, l-a lovit şi a început să-l ameninţe, pentru a nu achita contravaloarea serviciului prestat, apoi a intrat într-o curte. În acest context, taximetristul, care nu a reţinut prea multe semnalmente referitoare la persoana transportată, dar a precizat că e de etnie romă, a sesizat poliţia, iar oamenii legii au demarat cercetările. În ziua de 15 ianuarie tânărul cu pricina a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Ieri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi de luare a unei măsuri preventive. Procurorul a dispus plasarea agresorului sub control judiciar pentru 60 de zile, iar cercetările continuă.
Citeşte şi ...
Minoră de 13 ani plecată voluntar din Pitești
În cursul nopții de 09 spre 10 mai a.c., politiștii din cadrul Secției 1 Poliție ...
Foto Press 24