Acasă / EVENIMENT / Spărgători trimişi în judecată

Spărgători trimişi în judecată

Poliţişti din cadrul Secţiei 4 Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal înregistrat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi autorii urmează să ajungă în faţa instanţei de judecată.

SuspectiFlagrantFurt01Au furat televizoare şi roţi auto
În ziua de 23 martie, o patrulă din cadrul secţiei poliţieneşti precizată a depistat în flagrant delict trei bărbaţi în timp ce sustrăgeau bunuri din incinta unei societăţi comerciale din cartierul Prundu. Potrivit oamenilor legii, indivizii, care veniseră cu o maşină aparţinând rudei unuia dintre ei, au spart magazia unui magazin şi au furt televizoare LCD, o maşină de spălat nou-nouţă, roţi auto pe care apucaseră să le pună în portbagaj etc. În momentul apariţiei poliţiştilor, spărgătorii s-au împrăştiat ca potârnichiile, fugind care încotro. Agenţii au pornit în urmărire şi au reuşit să pună mâna pe doi dintre ei. Conduşi la sediul secţiei pentru audieri, s-a stabilit că este vorba despre Ardeleanu Bădoi S., de 26 de ani, din Bradu, şi Ionuţ Laurenţiu G., de 27 de ani, din Topoloveni. În cauză a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. După administrarea materialului probator, cei doi au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene.

Prins a doua zi
Ulterior, în cursul serii de 24 martie, cu sprijinul agenţilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albota, a fost identificat şi cel de al treilea suspect. Depistat pe raza comunei Bradu, şi acesta a fost ridicat şi dus la audieri. El este Cătălin P., de 20 de ani, din Bradu, care în cursul aceleiaşi seri şi el a ajuns în arest fiind reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă. Totodată, prejudiciul în valoare de aproximativ 20.000 lei a fost recuperat integral şi restituit unităţii păgubite. Prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, împricinaţii au fost puşi sub control judiciar, iar acum dosarul cauzei a fost înaintat procurorilor cu propunerea de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar