Acasă / SOCIAL / Stiri de la politie

Stiri de la politie

Autor de furturi, reţinut de poliţişti

În seara de 23.01.2014, poliţiştii municipiului Curtea de Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, Serviciului Operaţiuni Speciale Piteşti şi I.P.J. Olt, au reuşit localizarea şi prinderea pe raza comunei Priseaca, jud. Olt, a lui S.L., de 28 ani, din aceeaşi localitate.
In sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea unui furt prin efracţie din locuinţa unei persoane din mun. Curtea de Argeş, comis la data de 21.09.2013, de unde a sustras suma de 6800 euro, un laptop şi bijuterii din aur ş argint, în valoare totală de 35.000 lei, precum şi cheia de rezervă a unui autoturism, pe care, ulterior, l-a sustras la data de 26/27.12.2013.
Cel în cauză se sustrăgea cercetărilor, în sarcina sa fiind probate un număr total de 5 spargeri de case şi apartamente, precum şi un furt de auto, fapte comise în perioada ianuarie 2013 – ianuarie 2014, pe raza jud. Argeş.
Din locuinţe, suspectul a furat bunuri, bijuterii şi sume de bani în valoare de circa 100.000 lei, prejudiciul fiind recuperat în procent de 60%.
Poliţiştii Biroului de Investigatii Criminale l-au prezentat Judecatoriei Curtea de Arges pe bărbat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile, masura ce a fost însuşită de instanţă.

Accident rutier uşor pe DN 7

În ziua de 25.01.2014, orele 02:30, pe D.N. 7, raza com. Bascov, G.A.D., de 27 ani, din mun.Ramnicul Valcea, jud. Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Pitesti către Râmnicul Vâlcea, nu a adaptat viteza la

condiţiile de carosabil acoperit cu zapadă, intr-o curbă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul direcţiei părăsind carosabilul şi intrând în santul din partea stângă.
In urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui R.A.M., de 24 ani, din Mun. Râmnicul Vâlcea, pasager pe locul dreapta faţă al autoturismului.
Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cercetările au fost efectuate de poliţiştii din cadrul S.R.Arges.

Dosar penal pentru înşelăciune întocmit de poliţiştii municipiului Câmpulung

Poliţiştii din cadrul B.O.P. – Compartimentul Proximitate Câmpulung, au fost sesizaţi cu privire la faptul că 2 bărbaţi se deplasează pe raza oraşului şi solicită atât de la persoane fizice cât şi persoane juridice sume de bani sub pretextul că sunt trimişi de Primăria Câmpulung să colecteze bani pentru dotarea Spitalului Municipal Câmpulung.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost depistate persoanele în cauză într-un restaurant, respectiv G.M.M., de 27 ani, din Mun. Bucureşti şi V.D., de 41 ani, din mun. Câmpulung.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia colectează sume de bani, ca reprezentanţi ai unei Asociaţii Umanitare cu sediul în mun. Câmpulung şi pct. de lucru în Mun. Piteşti, declarând că fac acest lucru pentru a ajuta o persoană cu grad de handicap.
Totodată, s-a stabilit că din suma de 25 lei încasată în data de 24.01.2014, bărbaţii au cheltuit în scop personal suma de 15 lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 215 C.P., cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi.

Nu poseda permis de conducere

În ziua de 24.01.2014, ora 20.00, poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au depistat în trafic pe raza com. Rucăr, pe L.G., de 27 ani, din com. Talpa, jud. Teleorman, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002R.

Au condus, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice

În noaptea de 24/25.01.2014, ora 00.47, agenţii Postului de Poliţie Mălureni, au identificat pe V.F.C., de 22 ani, din com. Mălureni, care a condus un autoturism având o concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. In autoturism se afla si P.G.A., de 22 ani, din com. Mălureni, care cu bună ştiintă i-a incredintat lui V.F.C., să conducă autoturismul, având cunostinţă ca acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal conf. art. 87 alin.1, art. 86 alin.1, din O.U.G. 195/2002R, precum si art. 86 alin. 3 din OUG. 195/2002R.
De asemenea, în ziua de 25.01.2014, ora 15.40, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat pe str. Negru Vodă din Câmpulung pe D.V.D., de 43 ani din Câmpulung, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Mun. Câmpulung, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză s-a întocmit dosar penal conf. art. 87 al.1 din OUG 195/2002R.

M.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Argeș Deschiderea unor noi investiții (9)

Argeș: Deschiderea unor noi investiții ale producătorilor în zona montană

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean, a fost împreună cu Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar