Acasă / EVENIMENT / Traficul de persoane reprezintă un fenomen infracțional transnațional și multifactorial

Traficul de persoane reprezintă un fenomen infracțional transnațional și multifactorial

Agenţia Națională împotriva Traficului de Persoane este structura care evaluează tendințele în materie de trafic de persoane şi monitorizează la nivel naţional activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva acestui tip de criminalitate, măsurând rezultatele acțiunilor antitrafic, inclusiv prin colectarea de date statistice, îndeplinind rolul de Raportor Naţional.

campanie-prevenire
Anul 2023 a însemnat parcurgerea unei etape de schimbări paradigmatice și de arhitectură a sistemului anti-trafic românesc. Societatea românească, la fel ca și altele ale lumii, se confruntă cu o evoluție a infracțiunilor petrecute în mediul online, traficul de persoane și exploatarea online a copiilor și femeilor nefiind excluse de la această propensiune. Diane Schmitt, coordonator UE pentru combaterea Traficului de Persoane, declara în cadrul evenimentului ”No future for trafficking”, organizat la Academia Diplomatică din Viena la 13 octombrie 2023, faptul că studiile și statisticile realizate în ultima perioadă indică o creștere majoră a recrutărilor în mediul online. Astfel, a precizat că traficanții și-au îndreptat atenția spre aplicația TIK-TOK unde și-au creat conturi false din următoarele considerente: flux mare de persoane sau reglementări mai puțin restrictive comparativ cu celelalte aplicații. Evoluția tehnologică, conform specialiștilor anti-trafic și nu numai, este în același timp favorabilă și celor care combat diversele fenomene de criminalitate online. Utilizarea și dezvoltarea tehnologiilor (algoritmi, machine learning, inteligență artificială) trebuie tratate ca priorități în perspectiva eliminării/diminuării traficului de persoane
În acest context, ANITP a depus eforturi considerabile în asigurarea îndeplinirii mandatului său instituțional atât în ceea ce privește prevenirea situațiilor de victimizare, a evaluării aplicate a fenomenului traficului de persoane, a monitorizării calității asistenței acordate victimelor, sprijinirea procesului judiciar, dar și în exercitarea rolului activ de actor european anti-trafic.

Traficul de persoane
Traficul de persoane reprezintă un fenomen infracțional transnațional și multifactorial, generat de factori prezenți atât în statele de origine cât și în statele de destinație:
Factorii de vulnerabilitate prezenți în statul de origine precum sărăcia și lipsa resurselor de trai, educația precară, educație formală și informală precară, dependența de sistemul social de ajutorare precum și alți factori de natură individuală (percepția câștigurilor ridicate în afara țării, teribilism, proveniență din familii dezorganizate, minorat, lipsa experienței de viață, lipsa unui comportament responsabil sau conștient în utilizarea noilor soluții de comunicare etc, alcătuiesc oferta traficului de persoane;
Factorii de atragere (pull factors) prezenți în statele de destinație, precum percepția câștigurilor ridicate, calitatea ridicată a vieții, existența locurilor de muncă, discrepanțele economice între statele dezvoltate și statele mai puțin dezvoltate, cererile ridicate de servicii, oportunitățile de orice fel și altele alcătuiesc cererea traficului de persoane. Dacă în țările de origine oferta de forță de muncă și servicii sexuale, creată de vulnerabilitățile universale ale victimelor, trebuie limitată sau demontată prin politici sociale operante, anti-sărăcie, anti-marginalizare, prin educație și informare, abordarea, în statele de destinație, a problematicii cererii este o provocare ce trebuie să vizeze cu precădere potențialii clienți/utilizatori ai serviciilor “oferite” de către victimele traficului.
Traficantul sau grupările de criminalitate organizată sunt cei care preiau controlul acestei relații economice de ofertă și cerere și care exploatează victimele cu scopul de a genera profituri uriașe. Traficanții sunt oportuniști și inventivi, pot opera și se pot reorienta în condiții de competitivitate, sunt versatili și flexibili, capabili să se adapteze la noi situații sau noi tehnologii.

Traficul de persoane
Activitatea de prevenire a traficului de persoane desfăşurată de A.N.I.T.P urmăreşte acoperirea unui spectru larg din punct de vedere al formelor de manifestare a acestui fenomen (exploatare sexuală, exploatare prin muncă, obligarea la cerşetorie) şi atragerea de noi parteneri, elementul de unitate şi de coerenţă fiind reprezentat de concentrarea mesajului pe riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În acest sens, campaniile de prevenire vizează în principal conștientizarea opiniei publice cu privire la traficul de persoane, dar şi o interacţiune directă cu grupurile ţintă prin punerea la dispoziţia populaţiei a informaţiilor necesare evitării situaţiilor periculoase, precum şi a unor recomandări utile pentru cazurile când traficul propriu-zis şi exploatarea au avut deja loc. În egală măsură, eforturile A.N.I.T.P. vizează descurajarea şi reducerea cererii care favorizează traficul de persoane.
Campaniile de prevenire a traficului de persoane sunt adaptate atât specificului local şi regional al traficului, cât şi al diverselor tipuri de explotare, ţinând cont în permanenţă de particularităţile grupurilor ţintă, destinatare ale mesajului antitrafic (categorii vulnerabile, publicul larg, persoane care intra/pot intra în contact cu victime/potenţiale victime ale traficului de persoane, etc.).
Mesajele antitrafic aferente acţiunilor preventive ale A.N.I.T.P. sunt transmise cu ocazia întâlnirilor directe cu reprezentanţii grupurilor ţintă, dar şi prin intermediul celor mai utilizate canale/mijloace de comunicare şi promovare (materiale de campanie, piese de teatru, film, presă audiovizuală, presă scrisă şi online, reţele de socializare, etc.).
Pentru a oferi o imagine privind anvergura acțiunilor informative derluate, menționăm faptul că, în anul 2023, Agenţia a derulat un număr de 25 de campanii de prevenire a traficului de persoane, dintre care 12 naţionale și 13 locale. De asemenea, o pondere importantă a acţiunilor informativ-preventive a constat în transmiterea mesajelor antitrafic către una dintre cele mai vulnerabile categorii la trafic, respectiv minorii. Acest aspect a condus la derularea în cursul anului 2023 a unui număr de 175 de proiecte educaţionale, care au completat cele 25 campanii inițiate și implementate. În cadrul iniţiativelor menţionate, la nivel naţional, au fost desfășurate peste 3.650 de activităţi de prevenire, în urma cărora s-a înregistrat un număr total de aproximativ 246.500 de beneficiari direcți. Postările conținând mesaje antitrafic și recomandări utile, realizate pe pagina de Facebook și conturile de Instagram și TikTok ale ANITP, au înregistrat un impact de peste 7.000.000 de persoane.
Totodată, în vederea eficientizării eforturilor derulate în lupta împotriva traficului de persoane, mai ales în ceea ce priveşte îmbunătăţirea capacităţii de identificare timpurie a victimelor traficului, precum şi de asistare a acestora, activitatea centrelor regionale ale A.N.I.T.P. a cuprins, în anul 2023 , şi organizarea şi susţinerea unui număr de 178 de sesiuni de instruire a specialiștilor care intră în contact cu victimele/potențialele victime ale traficului de persoane, adresate unui număr de 6.039 de specialiști (specialişti (poliţişti comunitari, poliţişti de proximitate, de ordine publică şi judiciar, poliţişti de frontieră, jandarmi, profesori şi inspectori şcolari, psihologi, asistenți sociali, lucrători din centrele de plasament, consilieri educaţionali, preoţi, reprezentanţi ai primăriilor, cadre militare, voluntari).
Cooperarea interinstituțională a reprezentat și în anul 2023 principalul instrument de realizare a demersurilor de informare, conștientizare și sensibilizare. Astfel, s-a reușit consolidarea cooperării cu partenerii tradiţionali, dar și atragerea de noi parteneri din toate sectoarele – public, privat, societatea civilă.
au fost încheiate 8 protocoale de colaborare, 53 de acorduri de parteneriat, precum și 40 de planuri comune de acţiune.
au fost realizate 84 de întâlniri ale echipelor interinstituționale antitrafic judeţene.
au fost organizate au fost derulate 954 de activități în cadrul protocoalelor de colaborare/ parteneriatelor/ planurilor comune de acțiune.

În cadrul mandatului său, A.N.I.T.P. operează și numărul de helpline 0800 800 678, iar în perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2023 la nivelul liniei TelVerde a fost înregistrat un număr de 6.167 apeluri. Numărul apelurilor înregistrate în perioada analizată au oscilat de la o lună la alta, media fiind de aprox. 500 de apeluri primite/lună.
Precizam faptul că, în anul 2023, competenţele specialiştilor Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Piteşti din cadrul A.N.I.T.P. au fost valorificate în scopul dezvoltării considerabile a volumului şi calității iniţiativelor, creşterea vizibilității activităţilor centrului, monitorizarea implementării politicilor publice, parteneriate şi legături instituţionale dezvoltate şi cultivate cu instituţii şi organizaţii de profil, la nivel regional.
Obiectivele stabilite au vizat informarea categoriilor sociale care pot veni în contact cu victime ale traficului de persoane în vederea identificării şi referirii spre asistenţă de specialitate a acestora; reducerea factorilor de risc ce conduc la victimizare, dezvoltarea unor comportamente specifice unui stil de viaţǎ sǎnǎtos respectiv schimbarea unor mentalitǎţi şi renunţarea la comportamentele care pericliteazǎ viitorul, sanatatea fizica/psihică şi implementarea unui sistem de management specific unui stil de viaţǎ de calitate prin implicarea elevilor în activitǎţi de informare şi prevenire.
Beneficiarii activităţilor de prevenire au fost elevii din cadrul unităţilor de învătământ din judeţele Argeş şi Vâlcea, minorii din cadrul centrelor de plasament apartinând D.G.A.S.P.C-urilor Argeş şi Vâlcea, dar şi specialiştii care intră/pot intra în contact cu potenţiale victime ale traficului de persoane;
Pe parcursul desfășurări activitaților preventive, beneficiarii au fost sensibilizați cu privire la implicațiile traficului de persoane și aceștia și-au însusit informațiile necesare în vederea adoptării unui comportament preventiv.
În urma evaluării activităţilor desfăşurate în perioada analizată, apreciem faptul că, la nivelul Centrului Regional Piteşti, în cadrul celor 97 activități de prevenire derulate, s-a reuşit informarea unui număr de 4494 beneficiari direcți și a unui număr aproximativ de 7000 beneficiari indirecți, atât prin activităţile realizate de personalul Centrului Regional Piteşti, cât şi prin mediatizarea în mass-media, precum şi prin distribuirea spoturilor video create în cadrul campaniilor aflate în derulare.
Grupurile țintă, beneficiare ale informărilor sunt atât grupuri profesionale cu competență în asistența și protecția victimelor traficului de persoane (asistenți sociali, cadre didactice, reprezentanți ai bisericii, psihologi/consilieri scolari, medici, mediatori sanitari, reprezentanți ai autoritatilor publice locale), cât și specialiști cu competențe în lucrul cu grupurile de risc expuse traficului (polițiști, reprezentanți ai autorităților publice locale).
Considerăm faptul că, în anul 2023, în jud. Argeş, cât şi în jud. Vâlcea, nivelul de reprezentare al instituţiilor locale a fost unul divers, prin implicarea sectorului guvernamental, cât şi a celui neguvernamental, în soluţionarea aspectelor de interes din domeniu. Mulțumim pe această cale tuturor partenerilor implicați la nivel regional în lupta împotriva traficului de persoane.
În continuare vă prezentăm o serie de recomandări menite să contribuie la siguranța dumneavoastră :
• Tratați cu reticență persoanele cunoscute prin intermediul internetului
• Nu vă încredeți în anunturile publicitare care promoveaza locuri de munca in strainatate ca: modele, cantarete, dansatoare, picolite, servitoare, baby-sitter;
• Nu acceptați sa treceți frontiera cu acte false;
• Asigurați-vă că dețineți numarul de telefon de la Ambasada sau Consulatul Roman din tara in care veți lucra;
• Nu dați nimanui pasaportul dumneavoastră. Acest document nu trebuie instrainat niciodata. El este singura dovada ca existați Doar poliția are dreptul să vă ceara pasaportul pentru a verifica datele de identitate;
Realizați fotocopii ale tuturor documentelor de calatorie si pastreaza-le la tine tot timpul. Pentru mai multa siguranta, puteți lasa o copie a pasaportului parintilor sau altei persoane de incredere;
• Incearcați sa învățați cateva cuvinte, propozitii, fraze in limba tarii in care veți lucra;
• Inainte de a lua decizia de a părasi tara, informați-vă corect!
Totodată, dorim să vă amintim cu această ocazie că fapta de a folosi serviciile unei victime a traficului de persoane este o infracțiune prevăzută în Codul Penal și îi invităm pe toți cei interesați de informații detaliate despre traficul de persoane să acceseze site ul instituției, paginile noastre de socializare sau numărul gratuit de informare 0800 800 678.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar