Acasă / EVENIMENT / Trei tineri din Merişani conduși la arestul poliţiei

Trei tineri din Merişani conduși la arestul poliţiei

-fotopress-24-2

Trei tineri au ajuns în spatele gratiilor, fiind bănuiţi de comiterea unor furturi. Doi dintre ei sunt minori, dar sunt la vârsta când răspund penal pentru faptele comise. Poliţişti din cadrul Secţiei Rurale Bascov au finalizat cercetările într-un dosar penal privind comiterea mai multor infracţiuni de furt. Din verificări a rezultat că, în perioada ianuarie-februarie, şapte persoane, dintre care cinci minore, toate din Merişani, ar fi sustras bunuri din locuinţeşi anexe gospodăreşti. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.

Vă reamintim că, pe 7 februarie, poliţiştii din Bascov, împreună cu colegi de la Poliţia Piteşti, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR şi al luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Argeş au efectuat trei percheziţii în Merişani, la locuinţele a trei persoane bănuite de săvârşirea unor furturi, prejudiciul fiind estimat la valoarea de peste 5.000 lei. Potrivit anchetatorilor, suspecţii spărgeau case de vacanţă sau case care nu erau locuite permanent şi furau unelte şi scule, dar şi… orătănii. Oamenii legii au ridicat în vederea continuării cercetărilor două motocositoare, un aragaz, o butelie şi alte bunuri de uz casnic în valoare de circa 3.000 lei, susceptibile a proveni din furt. Cei trei au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă. Este vorba despre Dixon C., de 19 ani, şi Veniamin C., de 21 de ani, şi de un adolescent de 17 ani. Alţi patru adolescenţi, toţi în vârstă de 16 ani, au fost cercetaţi în stare de libertate. Prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive, cei în cauză au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile, iar acum vor ajunge în faţa instanţei de judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

În contextul minivacanței de 1 Mai și având în vedere preconizarea unui număr mare de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar