Acasă / SPORT / Victorie în ultimul amical

Victorie în ultimul amical

Alb-violeţii s-au impus în confruntarea de pe propriul teren, cu Metaloglobus Bucureşti, cu scorul de 3-1. Meciul a avut două reprize diferite, prima mai echilibrată, iar cea de-a doua a fost la discreţia alb-violeţilor, care au mai ratat şi alte ocazii de a marca în afară de cele trei goluri. Oaspeţii au deschis scorul încă din primele minute prin Sota: acesta a profitat de imprecizia lui Agachi şi a trimis în plasă, din interiorul careului. Piteştenii au ratat ocazii mari prin Buhăescu şi Vişa. În repriza secundă, alb-violeţii au jucat cu mai multă determinare, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Buleică a restabilit egalitatea la câteva minute de la reluarea partidei, iar Buhăescu i-a adus pe piteşteni în avantaj cu 20 de minute înainte de final. Acelaşi Buhăescu a realizat dubla după ce a fost servit perfect de Năstăsie. Pe finalul întâlnirii, Metaloglobus a ratat şansa de a reduce din handicap, portarul Robert Popa reuşind să apere penaltiul executat de Ovidiu Herea. Pentru piteşteni, partida cu Metaloglobus a fost al şaselea amical din această perioadă precompetiţională. Elevii lui Dică au un bilanţ de trei victorii şi trei remize. FC Argeş a terminat la egalitate cu Chindia Târgovişte (0-0), Concordia Chiajna (1-1) şi Turris Turnu Măgurele (1-1) şi s-a impus cu 3-0 în faţa celor de la Progresul Spartac Bucureşti, cu 4-2 împotriva celor de la FC Pucioasa şi cu 3-1 în disputa cu Metaloglobus Bucureşti. Argeşenii se pregătesc de primul meci din sezonul 2019-2020. Marţi, 6 august, alb-violeţii vor juca, de la ora 19.30, cu Ripensia Timişoara, pe Stadionul „Nicolae Dobrin”.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bianca Voica, din nou sub tricolor (1)

Dedicare și determinare: Bianca Voica, din nou sub tricolor

Echipa României pregăteşte ultimele două partide din preliminariile CE2024, în 4 aprilie, la Cazin, cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar