Etapa a şaptea din Divizia A1 de volei feminin a fost cu ghinion pentru sportivele de la CS Dacia Mioveni. Acestea au pierdut fără drept de apel disputa cu CSM Lugoj, de pe teren propriu, oaspetele impunându-se cu 3-0. Fiind o nou-promovată, CS Dacia nu avea cum să emită pretenţii în faţa puternicelor jucătoare din Lugoj. În primele două seturi, gazdele nu au condus decât de două ori: la 1-0, în primul set, şi la 2-1 -în actul secund. În rest, vizitatoarele au condus ostilităţile. În setul al treilea, Dacia Mioveni a avut o uşoară revenire, conducând cu 12-9, dar nu a putut gestiona acest avantaj, de vină fiind şi lipsa de experienţă. Lugojul s-a instalat la conducerea jocului şi a plecat de la Mioveni cu trei puncte. În ciuda acestui aspect, echipa din Mioveni a dat cea mai bună marcatoare a etapei, nu doar a meciului. Conform www.doarvolei.ro, cele 20 de puncte reuşite în acest meci de Romana Kriskova constituie un unicat pentru această rundă, conform fişelor statistice publicate pe site-ul FRV. Au evoluat pentru Mioveni: Kriskova (20), Stanciu (8), Pereira da Silva Gomes (6), Bernardes Delix Pereira (5), Veljkovic (4), Rankovic (1), Panait (-), Puică (-), G. Dumitru (-), Podină (libero); antrenor: Marius Dascălu.
Chiar dacă a pierdut întâlnirea cu CSM Lugoj, CS Dacia se menţine pe poziţia a şaptea în clasament şi priveşte cu încredere spre următoarele meciuri.
Sursa foto – CS Dacia Mioveni 2012