Cu numai 48 de ore înaintea debutului părţii a doua a campionatului, BCM Piteşti a mutat pe piaţa transferurilor. Astfel a fost legitimat la gruparea pregătită de Hristu Şapera pivotul Marian Minea, care în tur a jucat la BC Farul Constanţa, acesta semnând cu argeşenii un contract valabil până la vară. Minea are 28 de ani, 2,05 m înălţime, iar în tur a avut la constănţeni o medie de 10,9 puncte pe meci, 5 recuperări, 1,9 pase decisive şi o cotă de 7,5 la eficienţă.
În partida din turul campionatului, dintre BCM Piteşti şi BC Farul Constanţa (scor final 80-27, pe sferturi: 20-6, 19-6, 23-6, 18-5), Minea a fost cel mai bun jucător al echipei sale, petrecând pe teren 40 de minute şi marcând 15 puncte în contul constănţenilor.
Minea a fost adus pentru a crea emulaţie pe posturi, fiind ultimul transfer din această perioadă precompetiţională. Este al doilea jucător care a sosit la BCM Piteşti în această iarnă, după sârbul Edi Sinadinovic, venit din campionatul Estoniei. Argeşenii l-au pierdut între timp pe croatul Ante Krapic, care a semnat cu campioana, Asesoft Ploieşti.
În weekendul recent încheiat a debutat şi partea a doua a ediţiei 2013-2014 din cadrul Ligii Naţionale de Baschet masculin. Cu excepţia partidei dintre BC Timişoara şi BCM Piteşti, care s-a încheiat aseară după închiderea ediţiei, se cunosc rezultatele: Energia Rovinari Târgu-Jiu – CS Concordia Chiajna 84-60, U Mobitelco BT Cluj-Napoca – CSM Oradea 70-69, CSU Atlassib Sibiu – CS Farul Constanţa 104-48, BC Mureş Târgu Mureş – SCM Universitatea Craiova 88-75, BC Timba Timişoara – Steaua 59-87; partida Asesoft Ploieşti – Gaz Metan Mediaş a fost amânată şi se va disputa pe 9 februarie.
Monica Cristea Foto-Mihai Neacsu