Acasă / SPORT / Din nou pe post de Moş Nicolae

Din nou pe post de Moş Nicolae

În săptămâna premergătoare partidei cu SCM Universitatea Craiova, elevii lui Hristu Şapera au demonstrat din plin că bunătatea şi generozitatea sunt atribute care-i caracterizează. După ce miercurea trecută antrenorul principal al echipei, Hristu Şapera, împreună cu trei dintre elevii săi au oferit cadouri unor copii sărmani de la o şcoală din Piteşti, vinerea trecută alţi sportivi din cadrul aceluiaşi club le-au urmat exemplul. Baschetbaliştii Lucian Chirof, americanul Ken Tutt, secundul Alexandru Ziguli, însoţiţi de directorul clubului Gheorghe Dinu, le-au făcut o bucurie copiilor cu probleme de sănătate de la Grădiniţa Specială „Sfânta Elena”, din cartierul Trivale. Alături de ei au împărţit cadouri copiilor cu dizabilităţi şi organizatorul de competiţii, Sorin Ploscaru, viceprimarul Laurenţiu Zidaru, precum şi handbalistele de la SCM Universitatea Piteşti (împreună cu antrenorul Cătălin Gheţi) şi voleibalistele de la SCM Piteşti. Toţi cei menţionaţi au făcut fericiţi 50 de copii, iar la finalul vizitei au ieşit din Centru cu lacrimi în ochi. „Câtă durere poate să existe în sufletul părinţilor acestor copii… este incredibil. Noi, toţi cei care suntem sănătoşi, trebuie să apreciem la maximum acest lucru…”, spunea cu lacrimi în ochi Alexandru Ziguli, secundul echipei de baschet.
De asemenea, viceprimarul Piteştiului, Laurenţiu Zidaru, a fost foarte marcat de cele văzute la acel Centru şi cu greu putea articula câteva cuvinte. Lacrimile îi umezeau ochii şi ofta de fiecare dată când intra într-o sală în care se aflau copii cu probleme speciale. Le-a rupt inimile tuturor celor prezenţi suferinţa copiilor din Centrul din cartierul Trivale, dar cu toţii au rămas stană de piatră când au văzut o fetiţă de numai 3 anişori care dormea. Aceasta părea perfect sănătoasă, însă îi lipsea ceva. „Este oarbă, dar este atât de frumoasă…”, a sunat explicaţia unei educatoare şi instantaneu cei din jur au izbucnit în lacrimi.
Concluzia vizitei de vineri au oferit-o cei care au jucat rolul lui Moş Nicolae. La unison, atât sportivii, cât şi conducătorii au spus că cel mai de preţuit dar de la Dumnezeu este sănătatea, nicidecum bunurile materiale.

M.C

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

“Născut pentru Sport Argeș”

Evenimentul de lansare al primului număr al Revistei “Născut pentru Sport Argeș”

Marți, 12 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la Teatrul “Al. Davila”, va avea loc evenimentul de lansare al primului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar