Acasă / SPORT / Handbalistele nu au avut probleme în faţa bănăţencelor

Handbalistele nu au avut probleme în faţa bănăţencelor

Echipa SCM Universitatea Piteşti continuă evoluţia bună pe care a avut-o în actuala stagiune a diviziei secunde la handbal feminin. Sportivele pregătite de Paul Mihăilă şi Victor Neagu au învins sâmbătă pe propriul teren fără drept de apel echipa CS Timişoara cu scorul de 41-29, la pauză argeşencele conducând cu 19-15, într-un joc ce a contat pentru etapa a noua. Gazdele au fost în permanenţă în avantaj pe tabela de marcaj, la un moment dat conducând chiar şi cu 15 goluri, astfel că nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei. Pentru SCM Universitatea Piteşti au jucat din primul minut: Anca Moraru, portar, Ana Maria Uderea, Roxana Lopătaru, Carola Sâtngu, Alexandra Dodan, Anca Birton, Bianca Gornistu. Pe parcursul întâlnirii intrând şi restul lotului, cele mai multe minute petrecându-le Amelia Neacşu, care de altfel a fost şi principala marcatoare din tabăra argeşencelor, cu 8 goluri. Printre cele care au mai punctat s-au numărat Roxana Lopătaru şi Carola Stângu, câte 6 goluri, în timp ce Alexandra Dodan şi Bianca Gornistu au înscris fiecare de câte patru ori. Cu excepţia unei singure handbaliste (Andreea Tătuţ), toate celelalte sportive şi-au adus contribuţia pe tabela de marcaj. În urma acestui rezultat, SCM Universitatea Piteşti se află pe locul 3 în clasament cu 21 de puncte acumulate (având 7 victorii şi două eşecuri), şi pregăteşte duelul de sâmbătă din deplasare contra echipei din Târgu-Jiu, joc ce va conta pentru penultima rundă a turului de campionat. În ultima etapă a turului, SCM Universitatea Piteşti va juca pe teren propriu în faţa liderului Mureşul Târgu-Mureş.
Mulţumit de rezultat
Directorul tehnic al argeşencelor, Paul Mihăilă s-a declarat la final mulţumit de evoluţia elevelor sale: „Sunt fericit de victorie, încă un rezultat pozitiv înregistrat, unul ce contează mult în economia clasamentului, dar şi din punct de vedere al moralului jucătoarelor. Evoluţia scorului mi-a dat posibilitatea să rulez tot lotul de jucătoare de care dispunem. Nu s-a pus nicio clipă problema câştigătoarei, astfel că mă declar mulţumit de evoluţia sportivelor. În ceea ce priveşte poziţia pe care ne situăm la momentul actual în clasament, pot spune că sunt mulţumit, dar era loc şi de mai bine. Însă una peste alta sunte acolo unde este valoarea lotului, în primele patru echbipe ale seriei”, ne-a decl,arat ieri Paul Mihăilă, directorul tehnic al echipăei SCM Universitatea Pitşeti.

Monica Cristea Foto: Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

competiții sportive între polițiști (3)

Ziua Poliției, sărbătorită și prin competiții sportive între polițiști

Polițiștii argeșeni sărbătoresc Ziua Poliției Române prin competiții sportive și competiții cu caracter profesional.Tradiționalele competiții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar