Tehnicianul Mioveniului, Ion Moldovan, a fost foarte dezamăgit de egalul pe care minunaţii săi elevi l-au înregistrat cu ASA Târgu Mureş, obţinut după ce echipa sa a avut un om în plus timp de aproape o oră. Moldovan, într-un moment de sinceritate maximă, a spus după joc, că valoarea lotului este scăzută: „Este păcat că nu am reuşit să câştigăm, mai ales că în mare parte din meci am avut un om în plus. Continuăm să facem aceleaşi greşeli şi dăm foarte uşor lovituri libere adversarilor. Iar la o echipă ca noi care oricum nu stă foarte bine din punct de vedere psihologic, să iei un gol imediat după ce ai deschis scorul este greu să mai revii. Croitoru a greşit la gol şi nu îmi explic cum un portar care se visează mare talent poate să facă o asemenea gafă. Din această cauză mulţi jucători din România rămân doar la stadiul de speranţe. Nu are rost să ne mai minţim. Sunt foarte puţine soluţii pentru echipă, comparativ cu alte formaţii din Liga a II-a, eu nu am variante pe banca de rezerve. Dacă eram de la începutul campionatului la această echipă, cu siguranţă altul era lotul de jucători. De ce are nevoie CS Mioveni în acest moment? De 11 jucători şi o minge!”, a declarat după joc Ion Moldovan.
Monica C. Foto: Mihai NEACŞU