Acasă / EVENIMENT / Reţinut pentru trafic de droguri de risc

Reţinut pentru trafic de droguri de risc

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. au prins în flagrant un bărbat, cetăţean francez, care intenţiona să vândă 10 kg. de droguri de risc unor persoane din judeţul Argeş. Acesta a fost reţinut şi urmează să fie prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

La data de 24 iunie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T . – Serviciul Teritorial Piteşti au prins în flagrant un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Franţa, care avea asupra sa un asupra sa un geamantan, tip troler, pe care intenţiona sa îl introducă în autoturismul personal, parcat pe raza municipiul Piteşti.

După ce a fost imobilizat, în urma percheziţiei, în geamantan au fost găsite 10 kg. de haşiş şi un cuţit.

Drogurile erau compuse din calupi de cate 100 de grame fiecare şi ambalate în folie transparentă şi staniol.

Totodată, în tetiera scaunului din autoturism au fost identificate 5 grame de haşiş şi mai multe punguţe din folie transparentă ce conţin fragmente de cannabis.

Bărbatul intenţiona să vândă cele 10kg de haşiş contra sumei de 42.500 de euro.

Procurorii D.I.I.C.O.T. l-au reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de droguri de risc, urmând a fi prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR. La activităţi au participat şi jandarmi din cadrul I.J.J. Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar