Acasă / SPORT / Tricolorii lui Mutu au învins Ungaria

Tricolorii lui Mutu au învins Ungaria

Sâmbătă, selecţionata pregătită de Adrian Mutu le-a mai făcut o surpriză plăcută fanilor. Tricolorii au învins echipa gazdă a turneului final, Ungaria, cu scorul de 2-1 (0-0), după un meci electrizant. Ungurii au rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Szoke (în minutul 42), dar tot ei au deschis scorul prin Csonka, în minutul 56, pe un contraatac rapid. În ultimul sfert de oră, românii şi-au supus adversarii la o presiune fantastică. Defensiva maghiară a cedat de două ori, mai întâi în minutul 70, când Măţan a trimis o torpilă în diagonală, şi în minutul 87, când Paşcanu a închis tabela.

La conferinţa de presă susţinută la Budapesta, Adrian Mutu a recunoscut că a fost surprins de erorile grave de arbitraj ale centralului belgian Lawrence Visser, care nu a acordat un penalti clar României, în minutul 50. „Forţa şi spiritul de luptător definesc această generaţie. Unitatea de care dau dovadă, forţa grupului, lucrurile astea ne-au ajutat să întoarcem rezultatul. Ne continuăm drumul, ne urmărim visul. Nu-mi vine să cred că se fac asemenea greşeli de arbitraj la acest nivel, dar n-avem ce face, arbitrul nu a avut cea mai bună zi a lui, dar e o victorie frumoasă. Am întâlnit o echipă agresivă, arţăgoasă”, a declarat Adrian Mutu.

Tricolorii lui Mutu au învins Ungaria

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bianca Voica, din nou sub tricolor (1)

Dedicare și determinare: Bianca Voica, din nou sub tricolor

Echipa României pregăteşte ultimele două partide din preliminariile CE2024, în 4 aprilie, la Cazin, cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar